Să iubești un scoțian

Autor: Hannah Howell
Kategorie:
Popis: SERIA „CLANUL CAMERON“ Dorința de a nu mai fi dependent de familie îl determină pe Gregor MacFingal Cameron să facă un gest necugetat și să își găsească o mireasă bogată, căreia îi promite o logodnă în viitorul apropiat. Dar se pare că norocul nu este întru totul de partea lui, pentru că în drum spre casă cade în mâna unor răpitori care îl aruncă într-o celulă rece, unde au de gând să-l țină până ce vor primi răscumpărarea. Curând, în aceeași celulă întunecoasă este aruncată și Alana Murray, o tânără înspăimântată, aflată pe urmele surorii ei gemene. După ce pun la cale împreună o evadare îndrăzneață și reușesc să scape din mâinile răpitorilor, Gregor se alătură bucuros Alanei, care își dorește cu disperare să își găsească sora dispărută. Însă dorința de a o ajuta trezește în el ispita de a o seduce, iar Gregor ajunge să regrete că s-a avântat în căutarea unei soții și i-a făcut promisiuni unei femei pe care nu o iubește. Iar Alana, deși știe că disperarea a determinat-o să accepte un aliat care este pe cale să îi fure inima, este hotărâtă să profite de singura șansă de a se lăsa pradă pasiunii înainte de a accepta o căsătorie aranjată, care îi va pecetlui soarta. Însă nici unul din ei nu știe cât de mult le poate schimba viața un moment de pasiune adevărată. HANNAH HOWELL este autoarea a peste 40 de bestselleruri historical romance și a fost distinsă de două ori cu premiul „Golden Leaf“, fiind nominalizată de mai multe ori la premiul RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.
Databáze: eBook Index