Popis: |
În sălbatica zonă a Pacificului de Nord-Vest se află Pădurea Națională Olympic – aproape patru sute de mii de hectare de întunecime impenetrabilă și de incredibilă frumusețe. Într-o bună zi, din adâncul acelui codru apare o fetiță în vârstă de șase ani. Singură și neștiind să vorbească, nu poate oferi nici un indiciu cu privire la identitatea sau la trecutul ei. Retrasă în orașul său natal din zona de vest a statului Washington în urma unui scandal care i-a distrus cariera, Julia Cates, specialistă în psihiatrie pediatrică, e hotărâtă s-o elibereze pe acea fetiță neobișnuită, pe care ea a numit-o „Alice”, dintr-o închisoare mentală în care copila suferă cumplit de pe urma spaimei și a izolării. Ca s-o poată ajuta, Julia trebuie să descopere adevărul despre trecutul lui Alice, deși aceasta înseamnă să recurgă la ajutorul surorii de care s-a înstrăinat și care e ofițer în poliția locală. Amănuntele șocante ale vieții lui Alice îi pun Juliei la grea încercare credința și rezistența, chiar și atunci când se zbate ca să clădească un cămin pentru Alice – și pentru ea însăși. Acesta e unul dintre cele mai fascinante și mai captivante romane scrise de Kristin Hannah. Booklist Adevărata poveste de dragoste din acest roman îl reprezintă atașamentul necondiționat dintre Alice și Julia, iar cititorii o vor îndrăgi, fără doar și poate, pe vulnerabila fetiță-lup. Publishers Weekly |