EXPERIENŢA ÎN EFECTUAREA PROSTATECTOMIE RETROPUBIENE DESCHISE ÎN CADRUL BAZEI CLINICE DE UROLOGIE IMSP SPITALUL CLINIC REPUBLICAN „TIMOFEI MOŞNEAGA'

Autor: Mihail Șadurov, Andrei Galescu, Mihaela Ivanov, Pavel Banov, Andrei Bradu, Ion Dumbrăveanu, Emil Ceban
Jazyk: English<br />Romanian; Moldavian; Moldovan<br />Russian
Rok vydání: 2023
Předmět:
Zdroj: Arta Medica, Vol 87, Iss 2 (2023)
Druh dokumentu: article
ISSN: 1810-1852
1810-1879
DOI: 10.5281/zenodo.8213182
Popis: Obiective. Pacienții cu cancer de prostată localizat sunt electivi pentru intervenție chirurgicală, radioterapie sau supraveghere activă. În Republica Moldova principala metodă de intervenție chirurgicală este prostatectomia retropubiană deschisă. Scopul studiului a fost evaluarea eficacității prostatectomiei retropubiene deschise și studierea rezultatelor postoperatorii pe termen scurt și lung la pacienții cu cancer de prostată localizat. Material și metode. În perioada iunie 2021 – februarie 2023, în secția urologie a IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, s-au efectuat 20 de prostatectomii retropubiene deschise la pacienții cu cancer de prostată localizat. Incidența riscului scăzut de recidivă biochimică conform D'amico, cât și a riscului intermediar a fost similară, întâlnită în 40 % cazuri, iar riscul înalt s-a stabilit la 4 pacienți (20% cazuri). Limfodisecţia pelvină extinsă a precedat prostatectomia efectuată la 9 pacienți (45% cazuri). Rezultate. Printre complicațiile intraoperatorii, s-au enumerat hemoragia din plexul venos Santorini în 3 cazuri. Hemostaza a fost obținută prin suturarea plexului venos dorsal și tamponarea spațiului retropubian. În perioada postoperatorie, un pacient a prezentat limforee prelungită. Numărul mediu a zilelor de spitalizare a fost de 8 zile-pat. Îndepărtarea cateterului uretral s-a efectuat la 3-4 săptămâni postoperator. Continența urinară a fost restabilită la majoritatea pacienților în decurs de 6 luni. Concluzii. Prostatectomia retropubiană deschisă, ca metoda de tratament chirurgical pentru pacienţii cu cancer de prostată localizat, a avut rezultate favorabile în ceea ce privește mortalitatea intraoperatorie, recuperarea continenței urinare în majoritatea cazurilor și numărul redus de complicații în perioada postoperatorie. Cu toate acestea, este important să se realizeze o urmărire pe termen lung pentru a evalua în continuare rezultatele și evoluția pacienților.
Databáze: Directory of Open Access Journals