Contribuții la îmbunătățirea modului de diferențiere pe specii și sortimente a prețului lemnului pe picior

Autor: Cristian Panaite, Marian Drăgoi
Jazyk: English<br />Romanian; Moldavian; Moldovan
Rok vydání: 2022
Předmět:
Zdroj: Bucovina Forestieră, Vol 23, Iss 1 (2022)
Druh dokumentu: article
ISSN: 1582-0769
1582-3725
DOI: 10.4316/bf.2023.003
Popis: Calculul prețului de valorificare a masei lemnoase exploatabile reprezintă una din preocupările constante ale administratorilor de păduri, interesați în vânzarea întregii cantități de masă lemnoasă pusă în valoare. Nu doar prețurile, dar și sistemul de formare a acestora trebuie să asigure o rentabilitate minimă a fiecărei etape a lanțului de aprovizionare pentru obținerea primului produs finit cu grad ridicat de omogenitate: bușteni, cherestea, plăci aglomerate, furnire, placaje, pastă papetară, lemn de foc. Deocamdată, Regia Autonomă a Pădurilor vinde cu precădere lemn pe picior, prin licitații publice deschise, închise sau electronice, participanții fiind companii de exploatare forestieră cu atestat valabil, criteriul de adjudecare fiind prețul cel mai mare oferit. O parte din masa lemnoasă este comercializată sub formă de lemn fasonat, în sortiment definitiv, la drum auto forestier sau depozit. Datele utilizate în prezentul articol sunt reprezentate de rezultatul licitațiilor de masă lemnoasă pe picior organizate de către RNP-Romsilva prin Direcția Silvică Suceava, în perioada 2010-2013, pentru un număr de 1409 partizi în volum brut cumulat de 580.946 m3. Analizând pur și simplu tranzacțiile cu lemn pe picior și folosind patru regresii multiplicative, liniarizate prin logaritmare, am putut calcula coeficienții valori convenționali pentru molid și brad, într-o manieră relativ simplă, ce reflectă de fapt o situație a pieței pe care agenții economici o sesizează de foarte mult timp: într-un context tehnologic total diferit de cel din trecut, dominat acum de instalații de debitare capabile să utilizeze eficient orice sortiment de lemn rotund, interesul pentru lemnul foarte gros a scăzut și, normal, și valoarea tehnologică a acestuia
Databáze: Directory of Open Access Journals