Osteodiscită cu Mycobacterium Tuberculosis la o pacientă cu tuberculoză miliară, nefrectomie stângă şi plăgi postoperatorii suprainfectate cu germeni multirezistenţi

Autor: Paris Hôpital Bicêtre, Bucureşti Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş', Teodor Vasile, Violeta Melinte, Bucureşti Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila', Simin Florescu, Corneliu Popescu, Alexandru-Paul Burcin, Manuela Nica, Cristiana Oprea
Rok vydání: 2018
Předmět:
Zdroj: Romanian Journal of Infectious Diseases, Vol 21, Iss 1, Pp 45-50 (2018)
ISSN: 2069-6051
1454-3389
DOI: 10.37897/rjid.2018.1.8
Popis: Introducere. Imunodepresia severă, apărută în contextul unor multiple intervenţii chirurgicale şi proceduri precum cateterizarea ureterală, poate favoriza reactivarea infecţiei tuberculoase şi apariţia unor forme diseminate ale acesteia (1). Pseudomonas aeruginosa este a treia cea mai frecventă bacterie gram negativă, după Escherichia coli şi Proteus mirabilis, ce determină infecţii urinare asociate îngrijirilor medicale. Morbiditatea şi mortalitatea asociate acestei etiologii rămân crescute, în pofida descoperirilor în domeniul terapiei antimicrobiene (2). Tuberculoza miliară reprezintă o formă diseminată a bolii, fatală în lipsa unui diagnostic şi a unui tratament precoce. Această formă afectează predominant adolescenţii şi adulţii tineri, cu preponderenţă sexul feminin (1,3). Materiale şi metode. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 25 de ani, care se internează în Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş“ pentru osteodiscită tuberculoasă la nivel T11-T12, operată şi confirmată bacteriologic, asociată cu tuberculoză miliară, precum şi pentru sterilizarea plăgilor postchirurgicale infectate cu Pseudomonas aeruginosa multirezistent şi Staphilococcus aureus meticilino-rezistent. Rezultate. În urma administrării unei combinaţii de antibiotice cu meronem, colistin şi vancomicină şi a medicaţiei antituberculoase, pacienta a avut o evoluţie favorabilă din punct de vedere clinic, paraclinic, bacteriologic şi radiologic. Concluzii. Efectuarea precoce a culturilor din prelevatele biologice intraoperatorii şi din secreţiile plăgilor postoperatorii, dar şi administrarea precoce a terapiei antibiotice asociate, empiric sau conform antibiogramei, atunci când există culturi pozitive, sunt esenţiale în prevenirea complicaţiilor locale şi sistemice asociate intervenţiilor chirurgicale.
Databáze: OpenAIRE