Popis: |
Polioxometalaţii sunt compuşi anorganici importanţi care prezintă o gamă largă de proprietăţi farmacologice incluzând efecte antivirale, antibacteriene, antiparazitare sau antitumorale, chiar dacă mecanismul molecular de acţiune nu este pe deplin înţeles. Scop: În această lucrare am evaluat acţiunea antibacteriană a unor compuşi polioxowolframici saturaţi (POW), datorită faptului că dezvoltarea rezistenţei bacteriilor faţă de antibiotice reprezintă în prezent o problemă majoră de sănătate. Material şi metodă: Acţiunea antibacteriană a fost studiată prin metoda difuziei în agar ca posibilă metodă de screening şi prin metoda microdiluţiilor. Prin microdiluţii au fost calculate concentrația minimă inhibitorie şi concentrația minimă bactericidă pentru fiecare compus. Totodată am comparat fiabilitatea celor două metode de testare faţă de compuşii POW. Rezultate: Cea mai bună acţiune antibacteriană a prezentat-o H4[SiW12O40]*nH2O, iar cea mai slabă Na3[PW12O40]*nH2O, dar în schimb cu o acţiune foarte bună pe Staphylococcus spp., în special pe MRSA. POW îşi exercită acţiunea antibacteriană la concentraţii relativ mari, iar acţiunea lor este dependentă de specia bacteriană, având activitate foarte bună pe Staphylococcus spp. Cea mai fiabilă metodă pentru evaluarea acţiunii antibacteriene a POW este cea a microdiluţiilor. POW îşi pot găsi aplicaţie practică în decontaminarea spitalelor sau ca agenţi antibacterieni in vivo. |