| Popis: |
Cândva, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai precis în 1880, când Al. Macedonski se întreba în revista sa ”Literatorul” în articolul-program ”Despre logica poeziei” și mai apoi în 1892 în alt articol despre ”Poezia viitorului” dacă nu cumva ”logica poeziei este prin urmare însăși absurdul” sau mai plastic ”dacă albeața crinilor poate să fie altceva decât simbolul inocenței”, constatând anumite ”corespondențe” între ”muzică și imagine”, între sunete și culori, înlocuind discursul poetic prin sugestie, respingând ”epitetul ornant” al lui Titu Maiorescu și acceptând ternul, neologismul, refrenul obsedant, nelogica în dauna sublimului și înțelesului imediat la prima vedere. |
