TIMECTOMIA TORACOSCOPICĂ, VERIGA IMPORTANTĂ ÎN TRATAMENTUL MULTIMODAL AL MIASTENIEI GRAVIS

Autor: V. Tomulescu, V. Ion, A. Câmpeanu, C. Vîlciu, O. Sgarbură, A. Kosa, C. Stănescu, I. Popescu
Jazyk: angličtina
Rok vydání: 2007
Předmět:
Zdroj: Romanian Journal of Neurology, Vol 6, Iss 1, Pp 31-38 (2007)
ISSN: 2069-6094
1843-8148
Popis: Introducere: Miastenia gravis este o boală autoimună în care rolul patogenic al timusului a fost demonstrat. Timectomia reprezintă o opțiune terapeutică al cărei beneficiu a fost evidențiat prin numeroase studii, dar și îndelung discutat între chirurgi și neurologi, tocmai din cauza apariției progresive a rezultatelor în timp. Material și metodă: Au fost analizați pacienții supuși timectomiei toracoscopice în perioada aprilie 1999 - aprilie 2006 în Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic, Institutul Clinic Fundeni. Cei 216 pacienți au fost investigați conform Standardelor de Cercetare Clinică recomandate de Myasthenia Gravis Foundation of America, iar rezultatele au fost comparate cu cele obținute în alte centre. Rezultate: Pacienților operați li s-au aplicat criteriile de eligibilitate, rezultând un lot final de 128 de pacienți dintre care 91 au fost operați prin abord toracoscopic stâng și 37 prin abord toracoscopic drept. End-pointul studiului a fost obținerea remisiei complete și stabile care a fost observată într-o proporție de 59,5% dintre pacienți la 6 ani și 65% la 7 ani. Factorii de prognostic observați au fost vârsta sub 40 de ani și durata sub 12 luni a simptomatologiei. Concluzii: Timectomia toracoscopică reprezintă o verigă importantă în tratamentul multimodal al miasteniei gravis, aducând în plus față de abordul clasic toate beneficiile chirurgiei minim-invazive. Abordul toracoscopic ridică gradul de acceptabilitate a procedurii datorită preponderenței femeilor tinere printre pacienți.
Databáze: OpenAIRE