| Popis: |
În acest studiu ne propunem să dovedim că procedurile de insolvenţă sunt menite să protejeze debitorul şi creditorii deopotrivă, inclusiv pe cei care participă în procedura penală. Procedura de insolvenţă se desfăşoară sub controlul de legalitate al judecătorului sindic. Totodată, presupune parcurgerea anumitor etape, prevăzute de lege, caracterizate prin continuitate şi celeritate. În acelaşi timp, noţiunile de „dizolvare” şi „lichidare” nu sunt specifice insolvenţei, ci sunt instituţii comune în viaţa unei persoane juridice. Scopul măsurilor preventive aplicate persoanelor juridice este să prevină sustragerea de la urmărire penală sau judecată. Noţiunea de „sustragere” este intrinsec legată de o conduită frauduloasă, menită să eludeze răspunderea. Interpretarea logică a art. 493 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. conduce la concluzia că măsura preventivă nu poate fi aplicată persoanelor juridice în insolvenţă, deoarece nu există o conduită frauduloasă. Procedura este definită de lege şi supravegheată de un judecător specializat. Este imposibil ca legiuitorul să fi conceput un conflict între atribuţiile a doi judecători din secţii diferite ale aceleiaşi instanţe. De lege lata există cazuri în care operează un transfer al răspunderii penale. Tot astfel, soarta daunelor civile în procedura penală este prevăzută de lege, chiar dacă radierea persoanei juridice intervine înainte de finalul procesului penal. În fine, efectele măsurii preventive prevăzute de art. 493 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. în procedurile de insolvenţă sunt negative pentru toate părţile implicate, inclusiv pentru creditorii care participă în procedura penală. Drept urmare, instanţele nu pot, în baza art. 493 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., să interzică începerea procedurilor de insolvenţă sau să le suspende, nici măcar în ceea ce priveşte interzicerea dizolvării sau a lichidării care are loc în cadrul acestei proceduri. |
